CREZUL MEU

"EXISTĂ UN LUCRU MAI RĂU DECÂT OAMENII RĂI !
ESTE IGNORANŢA OAMENILOR BUNI !"

CĂI CĂTRE LUMINĂ

BINE AŢI VENIT ÎN LUMEA MEA !
Fotografia mea
Sunt o fiinţă ce a trecut prin "furcile caudine" ale existenţei, care a pierdut uşor ...şi a câştigat greu lupta cu viaţa. Când am pierdut, am dobândit Credinţă, iar când am câştigat, m-am bucurat de Nădejde; ajungând, azi, să înţeleg de ce este atât de greu urcuşul spre Omul "încoronat" cu demnitate creştină.

sâmbătă, 6 februarie 2010

Ultima scrisoare





..Dacă pentru o clipă Dumnezeu ar uita că sunt o marionetă din cârpă şi mi-ar dărui o bucaţică de viaţă, probabil că n-aş spune tot ceea ce gândesc, însă în mod categoric aş gândi tot ceea ce zic.

Aş da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valorează, ci pentru ceea ce semnifică.

Aş dormi mai puţin, dar aş visa mai mult, înţelegând că, pentru fiecare minut în care inchidem ochii, pierdem şaizeci de secunde de lumină. Aş continua să merg când ceilalţi se opresc, m-aş trezi când ceilalţi dorm. Aş asculta când ceilalţi vorbesc şi aş şti să savurez o îngheţată cu ciocolată!

Dacă Dumnezeu mi-ar face cadou o bucăţică de viaţă, m-aş îmbrăca foarte modest şi m-aş întinde la soare, lăsându-mi la vedere nu numai corpul, ci şi sufletul meu.

Doamne Dumnezeul meu, dacă aş avea inimă, aş grava ura mea peste ghiaţă şi aş aştepta până soarele răsare. Aş picta cu un vis al lui Van Gogh despre stele un poem al lui Benedetti, şi un cântec al lui Serrat ar fi serenada pe care i-aş oferi-o lunii. Aş uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simţi durerea spinilor şi sărutul incarnat al petalelor...

Doamne, Dumnezeule, daca aş avea o bucăţică de viaţă...

N-aş lăsa să treacă nicio zi fără să le spun oamenilor pe care îi iubesc, că îi iubesc. Aş convinge pe fiecare femeie sau bărbat, spunându-le că ei sunt prietenii mei preferaţi şi aş trăi îndrăgostit de dragoste.

Oamenilor le-aş demonstra cât se înşală crezând că nu se mai îndrăgostesc când îmbătrânesc, neştiind că îmbătrânesc când nu se mai îndrăgostesc!

Unui copil i-aş da aripi, dar l-aş lăsa să înveţe să zboare singur. Pe bătrâni i-aş învăţa că moartea nu vine cu bătrâneţea, ci cu uitarea.

Atâtea lucruri am învăţat de la voi, oamenii... Am învăţat că toată lumea vrea să traiască pe vârful muntelui, însă fără să bage de seamă că adevărata fericire rezidă în felul de a-l escalada. Am învăţat că atunci când un nou-născut strânge cu pumnul lui micuţ, pentru prima oară, degetul părintelui, l-a acaparat pentru totdeauna.

Am învăţat că un om are dreptul să se uite în jos la altul doar atunci când ar trebui să-l ajute să se ridice.

Sunt atâtea lucruri pe care aş putea să le învăţ de la voi, dar nu cred că mi-ar mai servi, deoarece atunci când o să fiu băgat în interiorul acelei cutii, înseamnă că, din nefericire, voi fi murit.

Spune intotdeauna ce simţi şi fă ceea ce gândeşti. Dacă aş şti că asta ar fi ultima oară când te voi vedea dormind, te-aş îmbrăţişa foarte strâns şi l-aş ruga pe Dumnezeu să fiu păzitorul sufletului tău. Daca aş şti că asta ar fi ultima oară când te voi vedea ieşind pe uşă, ţi-aş da o îmbrăţişare, un sărut şi te-aş chema înapoi să-ţi dau mai multe. Dacă aş şti că asta ar fi ultima oară când voi auzi vocea ta, aş înregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta odată şi încă odată, până la infinit. Dacă aş şti că acestea ar fi ultimele minute în care te-aş vedea, aş spune "te iubesc" şi nu aş presupune, în mod stupid, că tu deja ştii.

Întotdeauna există ziua de mâine şi viaţa ne dă de fiecare dată o nouă şansă pentru a face lucrurile mai bine, dar dacă cumva greşesc, şi ziua de azi este tot ce ne rămâne, mi-ar face placere să-ţi spun cât te iubesc şi că niciodată nu te voi uita.

Ziua de mâine nu-i este asigurată nimănui, tânăr sau bătrân. Azi poate să fie ultima zi când îi vezi pe cei pe care-i iubeşti. De aceea nu mai aştepta, fă-o azi, întrucât dacă ziua de mâine nu va mai fi niciodată, in mod sigur vei regreta ziua când nu ţi-ai facut timp pentru un surâs, o îmbrăţişare, un sărut şi când ai fost prea ocupat ca să le îndeplineşti o dorinţă. Să-i păstrezi pe cei pe care-i iubeşti aproape de tine; spune-le la ureche cât de multă nevoie ai de ei, iubeşte-i şi poartă-te frumos cu ei, fă-ţi timp să le spui "îmi pare rău", "iartă-mă", "te rog", şi toate cuvintele de dragoste pe care le ştii.

Nimeni nu-şi va aduce aminte de tine pentru gândurile tale secrete. Cere-i Domnului tăria şi înţelepciunea necesare pentru a le exprima. Demonstrează-le prietenilor tăi cât de importanţi sunt pentru tine."

( Ultima scrisoare -Gabriel Garcia Marquez)

vineri, 5 februarie 2010

INDIFERENTA



Traim sub zodia flagelului nepasarii.
Zi de zi, aflam de nenorociri ce isi au originea in indiferenta noastra.
Suportam cu mult stoicism necazurile altora si ne plangem de mila ,chiar daca pe "cerul vietii "noastre a aparut doar un "norisor ".
Uneori,trecem cu vederea chiar si peste lucrurile esentiale.
Din comoditate,nu facem nimic ,chiar daca nu se cuvine sa stam cu mainile in san.Insa,manati de rautate,iesim din amorteala nepasarii si dam frau liber animalului din noi.
Egoismul a semanat otrava in gandurile noastre.
Ne pasa doar de noi insine,iar fata de altii suntem reci.Fata de semenii nostri,doar din complezenta,ne mai aratam fata umana,mai degraba "masca umana".De dragul imaginii,de ochii lumii,pozam pe scena vietii in oameni cu demnitate,fara sa realizam cat de scabrosi devenim cand fortam nota,prefacandu-ne.Ipocrizia ne manjeste caracterul, ne umileste incat suntem doar niste marionete,niste infami goi de adevar,spoiti cu iluzia ca masca omeniei se potriveste oricui.Nereusindu-ne reprezentatia,pozam in victime,chiar daca noi insine suntem autorii morali ai faradelegilor ce finalmente ne-au coplesit,umplandu-ne ,vorba lui Arghezi,cu "bube,mucegaiuri si noroi".
Tot mai des,uitam ca traim intre oameni.Asa ajungem sa nu mai stim ce este omenia.Devenim tot mai claustrati,tot mai singuri...Cand nepasarea ne devine prietena,suntem pe malul prapastiei...Un pas, si gata!
Daca nu iubim adevarul si ramanem inchisi in ura sau nepasare, comedia vietii se va incheia trist...
Daca vom cunoaste Calea ,Adevarul si Viata,flagelul nepasarii nu se poate cuibari in noi.
Daruind Binele,nepasarea ne va parasi,oferindu-ne sansa de a sorbi din pocalul fericirii.

joi, 4 februarie 2010

RUGACIUNEA INIMII


"Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ai mila de mine, pacatosul."

Aceasta rugaciune, cunoscuta în Ortodoxie ca rugaciunea inimii sau rugaciunea lui Iisus este unul din cele mai importante mijloacele de a ne curati inimile si de a ne apropia de Dumnezeu. Ea cuprinde în sine o întreaga teologie si ne aseaza într-o relatie corecta cu Dumnezeu. Când spunem …

"Doamne…" înseamna ca-L recunoastem pe Isus Hristos ca Împarat al universului si Stapân al nostru.

"Iisuse… " înseamna ca recunoastem ca Dumnezeu Întrupat, ca Unul care a luat natura noastra omeneasca pentru a ne da o natura Dumnezeiasca.

"Hristoase…" înseamna ca-L recunoastem ca Mântuitor, ca Unsul, Mesia care a venit în lume ca sa ne scape din starea de pacat si dusmanie cu Dumnezeu.

"Fiul lui Dumnezeu…" înseamna ca recunoastem Dumnezeirea Lui si relatia Lui cu Dumnezeu Tatal.

"ai mila de mine…" înseamna ca ne apropiem de El cu umilinta, apelând nu la drepturile noastre ci la îndurarea lui. Ne apropiem de El cu teama, dar si cu speranta, pentru ca El este un Dumnezeu îndurator si iubitor de oameni.

"pacatosul…" este recunoastere starii noastre de pacat, este atitudinea de pocainta si umilinta, recunoasterea ca nu ne apropiem de El prin meritele noastre, ci ca avem disperata nevoie de ajutor.

Sfintii ne recomanda sa avem întotdeauna aceasta rugaciune în strafundul inimii noastre, si sa o aducem adesea la suprafata prin rostirea ei cât mai frecventa. Dar în acelasi timp, cuvintele ei nu trebuie rostite în mod mecanic, ci cu o participare a întregii noastre fiinte. Astfel rugaciunea nu mai este "o activitate" exterioara, ci noi însine devenim rugaciune. Sf. Teofan Zavorâtul ne spune ca în adevarata rugaciune mintea se coboara în inima, în loc sa hoinareasca aiurea.

Pentru a ne feri de greseala de a crede ca aceasta rugaciune ar fi o formula magica, sfintii ne învata ca putem folosi diferite variante ale acestei rugaciuni, cât si alte rugaciuni asemanatoare care ne ajuta sa ne curatim si sa ne apropiem de Dumnezeu. Putem spune "Doamne Iisuse ai mila de mine", sau "Ai mila de mine, pacatosul." Puterea nu este în cuvintele noastre ci în Numele Lui. Concentrarea nu trebuie sa fie la corectitudinea cuvintelor, ci la starea inimii noastre înaintea Lui. Daca inima nu participa, actul fizic al rugaciunii este cu totul inutil.

Sf. Ignatiu din Antiohia

Când l-au luat ca sa fie sfâsiat de fiare salbatice si el avea neîncetat pe buze numele lui Iisus, pagânii l-au întrebat de ce rosteste într-una acest nume. Sfântul a raspuns ca are numele lui Iisus Hristos scris în inima si ca marturiseste cu gura ceea ce este întotdeauna în inima lui.

Sf. Grigore Sinaitul

Darul pe care l-am primit de la Iisus Hristos în sfântul botez nu este nimicit, ci doar ascuns ca o comoara în pamânt. Bunul simt si recunostinta ne cer sa dezgropam cu grija aceasta comoara si sa o aducem la lumina. Aceasta se poate face în doua feluri. Darul botezului este mai întâi aratat prin împlinirea întocmai a poruncilor; cu cât le urmam mai mult, cu atât darul straluceste peste noi cu mai multa splendoare. În al doilea rând, vine la lumina si este aratat prin neîntrerupta invocare a lui Iisus Hristos, sau prin continua aducere aminte a lui Dumnezeu, ceea ce este acelasi lucru. Prima metoda este puternica, dar a doua si mai mult, pâna acolo încât chiar împlinirea poruncilor este întarita prin rugaciune.

Sf. Teofan Zavorâtul

Fa-ti obiceiul de a rosti aceste cuvinte având mintea în inima, "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, ai mila de mine." Si aceasta rugaciune, dupa ce ai învatat sa o folosesti cum trebuie, sau mai bine zis când se întipareste în inima ta, te va duce la scopul pe care-l doresti: Îti va uni mintea cu inima, îti va linisti framântarea gândurilor si îti va da puterea de a stapâni miscarile sufletului tau.


RUGACIUNE


Tatal Harului-Tatal Nostru al dacilor

Tatal Nostru , Tu Care Ai Locul Tau In Lumina ,
Sfant Esti Tu Si Numele Tau …
In Cer Si Pe Pamant , Astept Darul Inaltarii Tale In Mine .
Sfanta E Vointa Numelui Tau In Mine - In Cer Si Pe Pamant .

Primesc Darul Harului Tau In Fiecare Zi .
Da-Ne Darul Luminii Tale Si Azi - El e Painea Noastra In Fiecare Zi .
Harul Tau Sa Ne Dea Puterea Sfinteniei Sufletului ,
Da-Ne Noua Puterea Luminii Numelui Tau .
Tata Sfant , Prin Puterea Harului Numelui Tau ,
Sufletul Nostru Cere Sa Primeasca Binecuvantarea Luminii Tale ,
In Inima Intunecata Si In Inima Care Intuneca .

Tata Sfant , Aducem Multumire Focului Inimii Tale ,
Care Ne Duce Binecuvantati In Cerul , In Puterea Si In Sfintenia Ta .
Amin

NOTA: Rugaciunea “Tatal Nostru” al dacilor era si este spusa de Fiii Soarelui , in tacere (in inima) sau cu voce , atunci cand fac “Salutul Soarelui” , cu fata spre Soare , sau oricand doresc sa intre – sa stea in inima lor …

NEPASAREA






Traim sub zodia flagelului nepasarii.
Zi de zi, aflam de nenorociri ce isi au originea in indiferenta noastra.
Suportam cu mult stoicism necazurile altora si ne plangem de mila ,chiar daca pe "cerul vietii "noastre a aparut doar un "norisor ".
Uneori,trecem cu vederea chiar si peste lucrurile esentiale.
Din comoditate,nu facem nimic ,chiar daca nu se cuvine sa stam cu mainile in san.Insa,manati de rautate,iesim din amorteala nepasarii si dam frau liber animalului din noi.
Egoismul a semanat otrava in gandurile noastre.
Ne pasa doar de noi insine,iar fata de altii suntem reci.Fata de semenii nostri,doar din complezenta,ne mai aratam fata umana,mai degraba "masca umana".De dragul imaginii,de ochii lumii,pozam pe scena vietii in oameni cu demnitate,fara sa realizam cat de scabrosi devenim cand fortam nota,prefacandu-ne.Ipocrizia ne manjeste caracterul, ne umileste incat suntem doar niste marionete,niste infami goi de adevar,spoiti cu iluzia ca masca omeniei se potriveste oricui.Nereusindu-ne reprezentatia,pozam in victime,chiar daca noi insine suntem autorii morali ai faradelegilor ce finalmente ne-au coplesit,umplandu-ne ,vorba lui Arghezi,cu "bube,mucegaiuri si noroi".
Tot mai des,uitam ca traim intre oameni.Asa ajungem sa nu mai stim ce este omenia.Devenim tot mai claustrati,tot mai singuri...Cand nepasarea ne devine prietena,suntem pe malul prapastiei...Un pas, si gata!
Daca nu iubim adevarul si ramanem inchisi in ura sau nepasare, comedia vietii se va incheia trist...
Daca vom cunoaste Calea ,Adevarul si Viata,flagelul nepasarii nu se poate cuibari in noi.
Daruind Binele,nepasarea ne va parasi,oferindu-ne sansa de a sorbi din pocalul fericirii.

miercuri, 3 februarie 2010

duminică, 31 ianuarie 2010

DESPRE FERICIRE


-->

Se spune ca :” Daca vrei sa fii fericit o zi -imbata-te !Daca vrei sa fii fericit o luna- casatoreste-te ! Daca vrei sa fii fericit o viata…citeste !”
Citeste urmatoarele randuri si vei afla ca Fericirea se afla acolo unde nici nu banuiesti;
Fiind o comoara ravnita de toti ,probabil, se afla in locurile cele mai vitrege ,departe de ochii lumii ,de gandurile necuviincioase ,de mainile hraparete,in hatisuri de nepatruns. Insa, fiind o comoara ,blestemul ei te poate ajunge oriunde te-ai ascunde;De ea te poti bucura,numai daca o meriti…
Dar ,se poate sa fie sa fie chiar langa tine,in fata ochilor tai,insa sa nu o recunosti fiindca te-ai indepartat mental de Calea Fericirii,o data ce ai parasit fagasul simplitatii si al normalitatii .
Fara sa mai simti suflul divin al Naturii, ai plecat spre taramuri mai blande, parca desprinse din mecanismul viu al vietii, refuzand participarea la lupta, omitand sa crezi ca viata e o lupta continua pentru ziua de maine,cu scopul iesirii de sub cochilia putregaiului, a timpului pierdut, spre a imbratisa ,cu dragoste nestirbita,Trupul nestricat al vesniciei-Mantuirea.
Cu totii ne intalnim cu Fericirea ,dar , neavand puterea de a discerne intre Bine si rau, ochii ne sunt incetosati ;iar chipul ei banal ,fiind asemenea unui cameleon, adaptandu-se continuu habitatului in care vietuieste ,ni se pare insignifiant ca sa-i acordam niscaiva atentie ,daca nu-si trambiteaza in gura mare numele.
In goana dupa Fericire ,uneori, uitam sa fim fericiti .De fapt ,alergam dupa o himera al carui chip,finalmente, il descoperim ca este din aceasi plamada cu nefericirea .
Fiind o idee ce are in fiecare din celulele sale un univers de stari sufletesti de multumire deplina ,acopera sub voalul sau goliciunea desertaciunii.
Daca Fericirea este o stare de saturatie,o valoare maxima ce trebuie atinsa, pofta il va impinge dincolo de aceasta si cu siguranta va aluneca pe curba descendenta spre nefericire.
Cautand Fericirea, jucam la marea loterie a sortii unde ”mai trge o data” ne tine incordati in hora vesnica a sperantei, din care nu ne desprindem niciodata indeajuns de fericiti.
Pentru a se consola ,oamenii,inca din antichitate,au crezut ca au gasit-o:Socrate si Thales in stiinta, hedonistii in placere oferita trupului ,stoicii si budistii in renuntarea la ea ;iar modernistii le-au amestecat intr-atat ,incat nu mai stiu ce vor .
Pentru a proba intalnirea cu fericirea ,Sofocle cerea cetatenilor Tebei sa nu se considere fericiti ,pana nu au trecut prin durere.
Buddha isi sfatuia semenii sa-si suprime durerea prin resemnare , pentru a avea ocazia intalnirii cu Fercirea .
Filozoful Schopenhauer ,in goana dupa Fericire ,isi motive gestul nebunesc, prin cele doua nevoi fundamentale ,specifice viului , de a anula durerea si a cauta placerea.
Epicur indemna ca daca vrei sa faci pe cineva fericit, nu-i spori averea, ci i-ai din dorinte.
Vrand-nevrand,cu totii ne-am dat seama ca sunt clipe cand viata e abjecta ;Pe unul nu-l doboara cu o lovitura de maciuca ,iar la altul ,care aluneca pe un sambure de pruna ,ii sfarma teasta.
De aceea trebuie sa fim puternici, ca un copac urias . Chiar daca ti s-ar jupui scoarta,ti-ar creste alta, chiar daca ti s-ar taia ramurile,ti-ar creste altele,insa, daca te-ar smulge din pamant ,cu radacini cu tot, totul ar fi fatal .Nici cele mai vanjoase radacini nu ajuta daca n-au de ce se tine.
Nu trebuie sa abdicam de la speranta .Ea e ultima care moare.Cu ea ,intalnirea cu Fericirea este posibila.
Trebuie sa fim sinceri si sa suportam pe langa nenorocirile altora si nenorocirile noastre.
Trebuie sa credem ca speranta nu ne paraseste niciodata !Ce inaltator este sa speri !Si ce dureros este sa ti se spulbere o speranta!Cate miliarde de sperante n-au fost inaltate spre ceruri, cand trupurile s-au cufundat in pamant!?
Oamenii,din nefericire,se ingrijesc numai de a trai ,nu si de a trai frumos; fapt pentru care drumul spre Fericire este asemenea unui “castel de nisip”,frumos,insa supus legilor distrugerii, disparitiei.
Asa cum cu bani poti cumpara mancare nu si pofta ,perne nu si somn,prieteni nu si credinta ;insa,traind frumos , fara sa o cumperi ,poti dobandi FERICIREA !!!

FARA CUVINTE ...





















sâmbătă, 30 ianuarie 2010

CALEA SPRE LUMINA

De sub tutela timpului , omul iese doar cand trece pragul vesniciei.
De sub vremi ,omul poate iesi doar cand e pregatit sa cucereasca "piscuri "la care ades -visase.
Societatea ,prin tabieturile instituite,ne tine sub vremi.
Curajul de a dori altceva ne plaseaza pe un culoar favorabil de unde putem observa lumea intr-un alt mod.Aici se nazaresc vise care sunt sortite fie implinirii,fie umplerii biblioraftului cu utopii.
Cel ajuns pe un culoar favorabil,trebuie sa profite din plin de pozitia privilegiata pe care a dobandit-o,fiindca situatia aceasta nu e o intamplare,la fel cum si iesirea de sub vremi nu e conditionata doar de crezul de a fi altfel.Trebuie indeplinite conditii fundamentale pentru ca acest crez sa nu inmulteasca teancul utopiilor.

Trebuie ca intelepciunea sa-ti dicteze pasii de urmat,iar acest demers presupune asteptare:toate avand un timp al lor-vorba Ecleziastului.
Iesirea de sub vremi e rezultatul unui vis ,vis sustinut de fapte si vegheat de constiinta.Aceasta izbanda poate fi obtinuta numai cand legile firii nu sunt alterate de viziuni maladive .
Credinta ,dublata de fapte ,este cea care garanteaza aceasta victorie .
Lupta cu vremurile nu e facila,mai ales ca principalul tau dusman sunt propriile tale limite ce te tin in chingile neputintei.Numai Credinta ne poate scoate la liman,ca sa ne putem bucura de Soarele dreptatii si de Lumina adevarului.Numai Ea ne poate scoate din ratacire ,aratandu-ne Calea de urmat.
Sunt putini cei care ies de sub vremi,insa cei care reusesc sa-si implineasca acest vis,sunt in slujba semenilor lor,iar aceasta izbanda este in folosul lor si al umanitatii.
Nu poti iesi de sub vremi ,cu vise de doi bani.
Nu poti spera sa schimbi lumea ,pana nu te schimbi pe tine insuti.
Nu poti trai cu adevarat,daca nu ai lasat urmasilor, inainte de a trece pragul vesniciei ,macar un vis de implinit.
Luptati sa iesiti de sub vremi !
Chiar daca nu veti castiga acest razboi,sunt convins ca totusi veti castiga ceva:Lupta cu voi insiva !

CALEA SPRE CER

IUBIRE

CREDINTA

RUGA LUI IISUS

COPACUL IUBIRII

MAMA NATURA

"MANA" NATURII

COPAC "UMAN"

SPLENDOARE

O LUME...

CERUL