Apostolul Românismului...

În timp ce se afla în temnița de la Vacz, condamnat în Procesul Memorandumului, George Pop de Băsești a primit numeroase scrisori de admirație, de adeziune și te încurajare de la susținătorii românismului.

Alimpie Barbolovici, vicarul episcopesc român unit din Șimleu Silvaniei, îi scrie lui George Pop de Băsești, după ce în 27.07.1894, însoțit de fiul său Simeon, a fost să-și vadă prietenul, înainte de a fi în temniță, însă ajunge prea târziu, găsind la Băsești casa în jale și suspin, iar mândrețea de moșie fără cap și fără stăpân, fapt pentru care, în 5 august 1894, îi scrie următoarele rânduri:

"Frate, un gol, o lacună simțesc în inima mea, pentru că te iubesc și stimez; legătura inimei noastre nu-i țesută din crudele tinerețe, ci numai de 20 de ani, în vârsta faptelor și luptelor bărbătești. Eu am știut și știu prețui în tine caracterul cel puritan și onest fără excepțiune, iubirea ta către națiune fără pereche. Fac și alții, unii la aparență, fapte mari, dar în dosul faptelor stă interesul banului sau al egoismului, care întunecă splendoarea faptelor mari, până când viața ta a fost și este o carte deschisă: faptele tale curate de egoism ca aurul; tu nu ți-ai trăit ție, ci binelui comun; tu ai sacrificat timp, avere, sănătate, ba chiar și viața pe altarul Bisericii și al Națiunii tale. Tu ți-ai sculptat numele și memoria, în mod nepieritor, în multe inimi suferinde, dar l-ai gravat mai cu seamă în inima mamei Națiunii române... Te asigurăm, că lacrimile, suspinele, rugăciunile noastre, a tuturor care te iubim, te vor susține întreg, sănătos și iarăși te vom vedea și bucuria noastră nimenea n-o va lua de la noi...

Frate! pe Dumnezeul meu zic! dacă s-ar primi, pe trei luni voios mă duc în temniță, în locul tău!...

Ne identificăm soarta cu a voastră și ochii sufletului nostru sunt ațintiți, neîntrerupt, spre Golgota Românismului (Vacz și Seghedin), unde atârnă sacrificiul inimilor voastre; ați purtat crucea martiriului pentru Sfânta cauză a răscumpărării Neamului nostru, grea cruce, dar n-ați îmbrâncit sub greutatea ei, deși ea e încărcată de lacrimile, suspinele și durerile a trei milioane de inimi rănite. Și crucile martiriului vostru sunt tot atâtea faruri luminatoare la orizontul Românismului și aprind scânteia iubirii de neam și în cătunul cel mai scund al țăranului; vor înfrumuseța paginile istoriei națiunii române, în care vor străluci numele voastre ca modele de imitat pentru strănepoții divului Traian, precum luminează cărările creștinismului numele și exemplul celor 12 apostoli. Mângăiați-vă, dară, ca răsplata voastră va fi și este recunoștința tuturor românilor de astăzi și a celor care vor urma, până când va trăi numele de român!...

Națiunile civilizate, unele ținuturi și orașe sunt mândre și se lupta pe întrecute pentru prerogativa de a fi dat naștere din sânul lor cutărui erou, scriitor, savant sau poet sublim.Nu mai puțin sunt cuprinși de mândrie spirituală românii sălăjeni, pentru că te pot numi pe Tine, Ilustre Bărbat, de-al lor. Sau sunt în Sălaj inimi românești care să nu palpiteze și buze care să nu se îndulcească, dacă răsună, de pe ele, scumpul nume a lui George Pop de Băsești? Al nostru ești, pentru că ești și vei fi conducătorul nostru intrepid, unit cu noi, în cugete, simțiri și fapte. A avut neamul românesc și în trecut martiri. Dar, deodată, atâția ca și acuma, nicicând. Ce s-a zis despre martirii creștinismului că sângele lor e sămânța creștinilor, se poate zice și despre martirii românismului. Văzând, cu ochii scăldați în lacrimi, temnițele Ungariei pline de martirii și apostolii românismului, ni se înfățișează, din începutul creștinismului, era catacombelor, când creștinii ascundeau în locuri subterane lumina credinței, crucea mântuirii, și, de acolo, înălțau sacrificiu către tronul ceresc. În catacomba Românismului, Te afli îngropat și Tu, Scump apostol al Românismului din Sălaj, dimpreună cu soții tăi Martiri, și acolo înălțați voi, de pe altarele inimilor voastre, sacrificiul iubirii către dulcea noastră mamă națiune și în sufletele voastre arde lumina credinței și a speranței într-un viitor mai senin al Neamului românesc. S-au deschis catacombele. Sacrificiul creștinismului s-a înălțat la altare. Lumina credinței s-a împreunat cu a soarelui. Crucea mântuirii s-a ridicat pe biserici. Așa se vor deschide și zăvoarele temnițelor și voi, apostoli ai Românismului, veți răspândi iarăși lumină, credință și speranță sub orizontul strălucitor le neamului românesc; va triumfa lumina asupra întunericului și adevărul asupra minciunii.

Închei această prezentare cu versurile unui celebru cântec popular:

"La grădină-n Seghedin,

Plâng florile de florile iasmin,

De răsuna ulița

Și tremură temnița.

De la Seghedin la Vaț,

Numai lacrimi de la frați,

Numai lacrimi, jale, dor,

Pe fețele tuturor."

Sursa: "George Pop de Băsești-60 de ani din luptele naționale ale românilor transivăneni",de preot prof. dr. Ioan Georgescu, Ediția a II-a, Din corespondența Episcopului Vicar Alimpie Barbolovici cu George Pop de Băsești...

Ziua "H"- Ziua "Halep"- "HALEP DAY"

Ziua "H"- Ziua "Halep"- "HALEP DAY" ,13 iulie, Ziua câștigării Finalei de la Wimbledon 2019, ziua în care educația, modestia, munca și talentul Simonei Halep au fost răsplătite!

Simona Halep a scris istorie. Ea a câștigat al doilea titlu de Grand Slam. Felicitări și mulțumiri, Simona HALEP🇷🇴!

După un meci de poveste, Simona HALEP 🇷🇴 - Serena WILLIAMS 🇺🇸2-0 (6-2; 6-2).

SIMONA HALEP, NOUA CAMPIOANĂ DE LA WIMBLEDON! 13 iulie 2019, o zi care va rămâne în istoria sportului românesc! Simona Halep câștigă finala feminină la Wimbledon, împotriva americancei Serena Williams și aduce pentru prima dată trofeul prestigiosului turneu britanic în România. O performanță magnifică, un moment unic pentru sportul românesc!

"Niciodată nu am jucat mai bine ca azi. Serena a fost mereu o inspiraţie. Am jucat mereu pentru a fi în faţa lojei regale. Am avut mari emoţii, stomacul meu nu a fost prea bine azi. Nu voi uita niciodată această zi, a fost visul mamei mele, îi mulţumesc pentru tot! La început am spus că dacă mă voi impune, voi fi membru pe viaţă aici, acum sunt fericită. Am lucrat mult pentru a mă impune aici, dar am început să simt jocul şi mingea şi abia aștept să revin anul viitor. Mulţumesc părinţilor, familiei, echipei, nu aş fi putut aici fără voi, datorită vouă sunt mai bună pe teren! Mulţumesc ţării mele, că mă susţine mereu, domnului Ţiriac, care este dur cu mine şi mă face mai bună! Este o onoare să fiu aici" - Simona Halep 🇷🇴

Casa Memorială „George Pop de Băsești”, în reabilitare completă...

Ca fiu al satului Băsești, ca om ce a prețuit mereu personalitățile istorice, în primul rând pe patriahul cauzei românești, George Pop de Băsești, Președintele Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia, m-am bucurat să regăsesc în cadrul proiectelor dedicate Centenarului Marii Uniri pe cel de reabilitare a Casei Memoriale “George Pop de Băsești”, în valoare de 2,6 milioane lei. 

Lucrările de reabilitare, sub motto-ul "Reabilităm trecutul pentru a-l face cunoscut viitorului", au început la finalul lunii februarie 2019 și trebuie finalizate până la sfârșitul anului.

Proiectul este finanțat de la Ministerul Dezvoltării, iar administrația locală este beneficiara investiției.

Reabilitarea clădirii este completă, inclusiv aleile din părculeț și toată zona verde. 

Va fi amenajată și curtea. Aleile vor fi iluminate și străjuite de băncuțe. De asemenea, va fi modificată intrarea din față, iar în partea de jos a curții va fi amenajată o parcare.

Casa lui George Pop de Băsești a fost construită între anii 1885-1890, constituind timp de trei decenii un punct de referință și de întâlnire a multor personalități. Până în 1940 casa a fost locuită de fiica sa, Elena Pop Longin, împreună soțul ei, Francisc Hossu Longin. Națio­na­li­zată în anul 1948, a servit ca sediu CAP și magazie de cereale, fierărie, depozit de îngrăşăminte chimice etc.

La 1 februarie 1976 a fost inaugurat Muzeul Memorial “George Pop de Băsești”, în casa ce a aparținut tribunului Marii Uniri.

Datorită lui George Pop, Băseştiul a devenit centrul spiritual al judeţului, dar, tot din cauza lui, în perioada comunismului, comuna era cât pe ce să dispară de pe hartă, în 1967, pentru ca nimic să nu mai aducă în conștiința viitorimii despre luptele și idealurile acestui nobil și generos om, ce s-a contopit afectiv cu năzuințele consătenilor și al Neamului Românesc. Lui George Pop i s-au pus trei capete de acuzare: că era moşier, catolic şi preşedinte al Partidului Naţional Român. 

Pentru asta s-a încercat să fie scos din istorie, deşi a fost preşedintele Marii Adunări Naționale de la Alba Iulia. Comuniştii nu s-au mulţumit însă cu atât, au încercat să schimbe numele localităţii în Livada, dar oamenii n-au acceptat schimbarea. Comuniștii au stabilit inclusiv ziua când să înceapă demolarea casei lui "Badea George". Prin intervenţia lui Dumitru Pop, marele folclorist, originar din Băsești, s-a reuşit salvarea casei şi transformarea ei în Muzeu Etnografic al Zonei Codru.

Mulțumiri celor ce s-au implicat pentru susținerea acestui proiect!

Crezul zilei

"Fericirea noastră se realizează făcându-i fericiţi pe ceilalţi. Toate celelalte sunt poveşti."

Papa Francisc

De Ziua Internațională a Dorului

Azi, de Ziua Internațională a Dorului, colind cu gândul peste minunatul plai unde am zărit primul răsărit de soare. Mă roade dorul de leagănul copilăriei, Băsești, de casă, de cei plecați în lumea fără de dor și de cei zburătăciți prin lumea largă. Dorul, o tăcere vibrândă, îmi stoarce o lacrimă ce șterge praful de pe amintiri, apoi arde speranțele, dorințele, durerile. Acompaniat de cântul cucului, zbor, asemenea dorului, spre necunoscut...

Foto: Bogdan Victor

Sărbători cu pace și iubire!

Lumina Învierii să vă binecuvânteze cu sănătate și fericire, să vă aducă bucurie, iubire și o minune care să vă schimbe viața în cel mai frumos mod posibil! 

În fiecare anotimp al vieții, smerenia, bunătatea, ascultarea și curajul, virtuțile Domnului, să vă ajute să vă împliniți sufletește pentru a găsi calea spre Mântuire!

Spiritul sfânt al celei mai mari sărbători a creștinătății, Învierea Domnului, să vă lumineze sufletele și casele! Dumnezeu să vă binecuvânteze și să vă ocrotească!

Baladă

de Ana Blandiana

N-am altă Ană,

Mă zidesc pe mine,

Dar cine-mi poate spune că-i destul,

Când zidul nu se surpă de la sine,

Ci-mpins de-o toană

De buldozer somnambul

Înaintând de-a valma prin coşmar.

Şi iar zidesc

Cum aş zidi un val,

A doua zi iar,

A treia zi iar,

A patra zi iar,

O mănăstire pururea lichidă

Sortită să se năruie la mal;

Şi iar zidesc,

O, var

Şi cărămidă

Şi, fără de prihană,

O făptură

Ca armătură

Visului infam:

N-am altă Ană

Şi pe mine chiar

Din ce în ce mai rar

Mă am.

Bătrânul nației

Nota asupra ediției a II-a a monografiei “George Pop de Băsești- 60 de ani din luptele naționale ale românilor transilvăneni”, de preot prof. dr. Ioan Georgescu…

“Cartea de față apare în urma unei lecturi de a mea de a scrie despre oameni, locuri, fapte și întâmplări din Țara Codrului din actualul județ Maramureș.

Cercetând și studiind în documente și cărți istorice din diverse arhive și biblioteci despre această zonă am găsit o trimitere importantă la lucrarea preotului profesor Ioan Georgescu intitulată “George Pop de Băsești 60 de ani din luptele naționale ale românilor transilvăneni”. Fiind o lucrare rară, bogată în date, am decis să o reeditez în memoria marelui luptător pentru unitate națională.

Prezenta ediția a II-a, pentru o mai bună consultare științifică respectă pagina ediției originale și beneficiază de unele completări cum ar fi: reactualizarea textului și a unor denumiri de localități, adăugiri la bibliografie, schița biografică a autorului Ioan Georgescu, schița biografică a lui George Pop de Băsești și harta județului Maramureș.

Cititorul poate găsi în paginile cărții de față numeroase date, fapte, întâmplări din viața și activitatea lui George Pop de Băsești cum și unele evenimente din secolul trecut, privitoare la viața culturală, istorică, politică, socială și spirituală a românilor din Transilvania.

Profesiunea sa de credință și de iubire față de neam, harul său sufletesc, acțiunile sale pentru realizarea idealul național, la consacrat la loc de mare cinste în Panteonul neamului românesc, alături de George Barițiu, Ștefan Cicio Pop, Vasile Lucaciu, Vasile Goldiș, Iuliu Maniu, Alexandru Vaida-Voievod, Iuliu Hossu, Miron E. Cristea, Octavian Goga și alții. 

“Badea George”, așa cum îl mai numeau în cele din urmă domnii și țăranii sălăjeni și din tot Ardealul, era prezent la toate mișcările și întâlnirile românești ținute în Transilvania, era un adevărat părinte al întregii zone a Sălajului, Codrului, Maramureșului, un părinte al nației. A fost considerat o persoană caritabilă-ajuta lumea fie cu bani, fie cu sfaturi bune.

Marele istoric Nicolae Iorga în lumea atunci pe ilustrul memorandist George Pop de Băsești, “Bătrânul nației”. Era apreciat în toate mediile sociale ca un om generos, un sprijinitor al culturii, sprijinitor al țărănimii și un mare luptător pentru drepturile naționale ale românilor.

Localitatea Băsești din frumoasa Țara a Codrului a devenit vestită și cunoscută datorită ilustrului George Pop de Băsești. Aici, în casa lui, se întâlneau elitele neamului românesc, unde dezbăteau cele mai importante evenimente politice și culturale ale vremii.

George Pop s-a născut în comuna Băsești, la 1 august 1835, și la vârsta de 84 de ani, a trecut la cele veșnice, la 23 februarie 1919, cu sufletul împăcat că a pus o piatră la temelia marelui ideal al întregirii neamului românesc, lăsând în urma sa o țară unită.

A fost înmormântat la 26 februarie 1919 în cimitirul din localitatea Băsești, sub șuierul gloanțelor secuiești ale armatei lui Kun Bela, cortegiul fiind apărat de la locuința sa până la cimitir, de o companie a armatei române eliberatoare din Cehu Silvaniei compusă din 16 soldați și doi plutonieri.

A fost ales președintele Partidului Național Român și președintele istoricei Adunări Naționale de la Alba Iulia, unde s-a proclamat Unirea cea mare a tuturor românilor.

Dispariția ilustrului George Pop de Băsești de pe scena politică a vremii a lăsat un gol imens în sufletele tuturor românilor transilvăneni din Bihor, Cluj, Sălaj ,Satu Mare, Țara Codrului, Țara Maramureșului, din întreg Ardealul și chiar de peste Carpați.

Autorul prezenței lucrări ne dă unele din date importante și despre un fiu al satului Odești, locotenentul Alexandru Chiș, prieten și colaborator al lui George Pop de Băsești. Din aceste date și din alte surse studiate am putut afla că a fost alături în toate acțiunile patriotului, George Pop de Băsești, însoțindu-l și la Adunarea Națională din 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia. Locotenentul Alexandru Chiș a stat la căpătâiul lui George Pop până la moartea sa, l-a condus pe ultimul drum și a ajutat-o pe doamna Maria Pop, soția fratelui Mihai, în organizarea ceremoniei de înmormântare la Băsești.

La 1 august 1935, la centenarul nașterii lui George Pop de Băsești, Iuliu Maniu spunea:" la Băsești veneam ca la Mecca română, veneam emoționat căci aici era comandamentul suprem al neamului românesc."

Lucrarea de față sperăm să stea la loc de cinste în bibliotecile instituțiilor culturale românești și în bibliotecile celor care simt și gândesc românește.

Prin reeditarea acestei cărți, la împlinirea a 178 de ani de la naștere, și 95 de ani de la trecerea în neființă a lui George Pop de Băsești, Societatea Culturală Pro Maramureș" Dragoș Vodă” Cluj-Napoca consideră că și-a făcut o datorie de onoare față de memoria marelui bărbat al neamului, care și-a identificat existența sa cu aspirațiile dintotdeauna ale românilor din Transilvania, pentru ca urmașii lor să trăiască liberi și stăpâni între România Mare.

Sperăm ca generațiile viitoare vor continua cinstirea memoriei lui!”

Cluj Napoca, 1 august 2013, Vasile IUGA de Săliște

Crezul zilei...

"Există în oameni mai multe lucruri de admirat decât de dispreţuit."-Albert Camus

O zi de neuitat!

"Nu există o zi perfectă. 
Sunt doar momente în care un simplu gest o face de neuitat."

Giuseppe Di Biase

Despre viață...

"În viaţă nu trebuie să regreţi nimic.  Până şi alegerile nepotrivite vin cu o lecţie..."-Robert De Niro

Maxima zilei...

"Dumnezeu este liniștea universului, iar omul e strigătul care dă sens acestei liniști." -Jose Saramango    

Zilele din urmă ale lui George Pop de Băsești...

Conștient că și-a făcut datoria față de neam și mândru că a pecetluit un trecut de nădejdi și strădanii, George Pop de Băsești părășeste cetatea Bălgradului, însoțit de locotenentul Alexandru Chiș din Odești și, după o vizită la Deva, la fiica sa, Elena Hossu Longin, se întoarce acasă. În drum spre satul său natal, Băsești, având de înfruntat un ger cumplit, se îmbolnăvește grav, iar la 23 februarie 1919 viața i se stinge. Moare de apoplexie, adormind în Domnul, ușor ca un copil. Protopopul Al. Achim îi închide pleopele pe vecie și-i piaptănă barba ce i-a împodobit o viață întreagă această frumoasă figură de bărbat.

Lângă patul suferințelor sale au străjuit Alexandru Chiș și preotul Gheorghe Maior din Băiță, refugiat dinaintea bolșevicilor la casa primitoare a președintelui PNR, badea George.

La 26 februarie are loc slujba înmormântării. Zvonul morții celui mai popular bărbat din partea locului se răspândește cu iuțeala fulgerului,iar bolșevicii unguri au dat de știre că la înmormântare vor fi și ei de față. După primul dangăt al clopotului, hoardele lui Bela Kun trimit ploaie de gloanţe asupra casei eroului nostru .Ferestrele salonului unde se afla catafalcul celui dintâi cetățean al Transilvaniei dezrobite, se cutremură de ropotul puștilor și al mitralierelor vrăjmașe. Când sicriul e scos afară în curte, gloanțele șuieră pe la urechile tuturor. E o minune că ele nu ating pe nimeni și nu fac nicio victimă! Un semn al lui Dumnezeu că el e cu cei ce se adună în numele Lui. Preoții, văzând în ce împrejurări au să-l prohodească, reduc rugăciunile și cântările, iar la îndemnul părintelui paroh, răposatul este dus la biserica satului și de acolo la cimitir, transportat pe un car țărănesc, împodobit cu cetini de brad și tras de șase boi, simbolizând simplitatea patriarhală și hărnicia neobosită a acestui mare gospodar.

Sus pe deal, la locul de odihnă veșnică, se citesc cele din urmă rugăciuni de dezlegare preoțească, iar corul plugarilor din Băsești cântă duios: "Plâng și mă tânguiesc." Nu e ochi nemuiat în lacrimi. Între salve și detunături puternice, așa cum îi cursese și viața, se așează în pământ rămășițele marelui luptător. El își doarme somnul de veci alături de țăranii în mijlocul cărora a trăit, rămânând astfel unit sufletește cu obștea românească din Băsești.

Închei această scurtă evocare despre patriarhul cauzei românești, George Pop de Băsești, folosind cuvintele poetului pătimirii noastre, Octavian Goga: “Înfățișarea lui impunea un aspect de demnitate și curățenie morală, împrumutând frământărilor dimprejur o haină de vetustitate severă, legându-ne de continuitatea aspirațiilor din vechime și dându-ne tuturor senzația binefăcătoare că lupta pe care o ducem e perfect legitimă și credințele noastre vin de demult, de foarte departe… E un capitol de istorie în cripta de la Băsești. Epigoni ai țării mele, duceți-vă la ea să învățați dragostea de neam!”

O zi binecuvântată!

"Gândul bun e șoapta dumnezeiască a îngerului păzitor de a urma îndemnul inimii, calea spre Lumină!
De sub tutela timpului, omul iese doar când trece pragul veșniciei...
Prin cei dragi, cei ce au plecat din lumea cu dor în cea fără de dor, îngerii noștri păzitori, primim nu doar semne călăuzitoare, ci și speranța că moartea nu e o boală invincibilă, că harul divin, Iubirea, luminând ungherele vieții, trece dincolo de granițele lumii cu dor, arătând că salvarea se află în noi înșine... Iubind, dobândim înțelepciune, legând cu gândul limpezit în cleștarul iubirii cerul de pământ şi dezleagând binele de rău, și nădejdea că Iubirea e mai tare ca moartea!"

Ionel Mesaroș-"Comoara din Vâlceaua Lupilor"

Satul meu natal...

"La marginea codrului, între bătrânul Igniş şi Valea Someşului, pe unul dintre terenurile de înfruntare dintre romani şi dacii liberi, acolo unde Menumorut şi-a întins spre nord-est aripa voievodatului său, lângă curgerea molcomă a Sălajului, Dumnezeu a aşezat sub brazdă sămânţă roditoare din care a încolțit o floare de nu-mă-uita. Frumuseţea  acestei flori nu a putut fi veștejită  nici de cea mai aspră secetă şi nici de potopul de suferinţe ce nu a întârziat să se abată asupra "grădinarilor "ce o îngrijau ca pe o comoara. Aici, a fost întemeiată, în anul de graţie 1391, o cetate cu patru porţi şi opzeci de suflete, o adevărată ţară de pâine la picioarele măgurii.

Vreme de o sută de ani, dealurile împădurite ale Sălajului, Ţara Silvaniei, aparţineau domeniului feudal al voievozilor Balc şi Drag, apoi aceste locuri de basm, înveşmântate în strălucite odăjdii sângerii, au făcut parte fie din Principatul autonom al Transilvaniei, fie din Partium. Nici altor imperii rapace nu le-a displacut să-şi înfingă colţii în trupul Vâlcelei Lupilor.

Aici, lângă scurgerea săraca a Sălajului, urmaşii păstorului Ilie, băsăştenii, şi-au dus cu demnitate crucea vieţii, străbătând întinderea dintre leagăn şi mormânt, luminaţi de învăţătura că anotimpurile vieţii pot fi mai puţine decât cele ale naturii. Soarele credinţei le-a arătat că tot ce e lumesc e trecător, hrănindu-le nădejdea că,  mai devreme sau mai târziu, răul scăpat din cutia Pandorei va pieri, Binele va trona pretutindeni, numai când Iubirea va deveni mama tuturora.

Mulţi au trecut la cele veşnice fără să întrezăreasca o îndreptare a lucrurilor, însă visul de odinioară nu fusese spulberat nici măcar în 1834, an în care satul din Vâlceaua Lupilor număra vreo nouă sute de suflete.

Cu fiecare naştere, se iţi o nouă şansă de a zdrobi lanţurile robiei sufleteşti, cu fieştecare purtător de Logos, visul putea deveni realitate; pe meleagurile urmaşilor păstorului Ilie, putând trăi laolalta lupul şi mielul, sub acelaşi cer, sub privirea mereu trează a Păstorului Dreptăţii.

Cred că în fiecare fiinţă e o inimă şi o Inimioară. Inima e ceasul care ticăie, după puterea trăirii, până se împietreşte de lipsa dorului, iar Inimioara este locul cel mai drag sufletului, universul în care ne este dat să zărim primul răsărit de soare.

Încă de la semnarea în Cartea vieţii, ne simţim legaţi de petecul de pământ pe care am călcat prima oara şi de bolta cerească ce acopera lumea în care am intrat.

Numai când plecăm din Inimioara, când ne zburătăcim din sălaşul naşterii, înţelegem că judecând cu inima şi cântărind fiecare lucru cu balanţa iubirii pentru adevăr, putem descoperi tezaurul ce l-am lăsat Acasă."

"Comoara din Vâlceaua Lupilor"- Cuvânt Înainte-Ionel Mesaroș

Gânduri pentru început de zi...

"Vise parfumate coboară din înălțimile celeste, pe aripa unui gând, și ne învăluie în cântec și lumină, în speranțe ce se înrădăcinează în lutul pe care olarul din noi, sufletul, îl modelează zi de zi, oferind vieții crâmpeie dintr-un zbor spre curcubeul ce vestește trecerea clipelor spre nemărginirea tăcerii, în universul umbrelor, în păienjenișul în care vremelnicia se topește în hăul eternității.

Cu inima încălzită de soarele speranței, cu ochii larg deschiși spre o lume necunoscută, viețuim în leagănul copilăriei, apoi ne zburătăcim, animați de vise, fără să conștientizăm că, prin naștere, prindem rădăcini, iar orice înstrăinare de locul unde am zărit cei dintâi zori ai zilei înseamnă rătăcire, o îmbolnăvire a sufletului, dacă nu luăm cu noi, în gând și-n suflet, lumea în care am răsărit.

Reîntorcându-ne, cu pașii străvezii ai gândului, în matca viselor ce ne-au parfumat pruncia, redescoperim curcubeul vieții, cântecul vântului și mângâierea luminii, nădejdea că nu am părăsit nicicând sălașul nașterii, cuibul copilăriei, dacă l-am păstrat în inimă ca pe o sacră comoară.

Să ne bucurăm de darul vieții, de zilele ce ne-au fost date, și să nu uităm niciodată de petecul de cer sub care ne-am adăpostit prima oară!

Va veni o zi când ne vom lua adio de la curcubeul vieții, când ne vom întoarce Acasă, în lumea drepților, într-un spațiu al nemărginirii, când zborul de odinioară, viața noastră pământească, se va metamorfoza într-o firavă floare de-nu-mă-uita, într-o vie amintire a celor ce ne-au iubit.

Fiți îndrăgostiți de viață, trăiți-o în fiecare zi, bucurați-vă de darul pe care l-ați primit și mulțumiți pentru el, prin săvârșirea faptelor bune! Numai așa fericirea poate fi deplină!"

Ionel Mesaroș-"Comoara din Vâlceaua Lupilor"

Înţelepciunea

"Înţelepciunea leagă cerul de pământ şi dezleagă binele de rău, oferind vieţii soarele iubirii ce poate lumina fără-ncetare pe oricine.

Dăruind nădejde şi rânduind legi ale firii, Înţelepciunea este o comoară de nepreţuit. Cu Ea, viaţa e Lumină. Fără Ea, totul este o noapte fără de început şi sfârşit.

Cine gustă din fructul Întelepciunii, are viaţa păzită. Acela găseşte fericirea în mărunţişurile vieţii, în bucuria de a dărui.

Bunătatea şi adevărul deschid porţile inimii, poftind Înţelepciunea să-i treacă pragul.

Deşi a fost aşezată de veşnicie înainte de orice început, Înţelepciunea o descoperim fiecare, dupa puterea noastră sufletească, în unul din anotimpurile vieţii. Speranţa e un prieten al ei, însă Nădejdea este cel mai bun. 

Frica de Dumnezeu este şcoala Înţelepciunii, iar viaţa ,cu suişurile şi coborâşurile ei, este proba vie a existenţei sau a morţii sale.

Înţelepciunea are o familie de viţă nobila, de spiţă domnească, rânduită să poarte mesajul iubirii de la un capăt la celălalt al pământului, scoţându-l din rătăcire pe fiecare semen, chiar dacă nu-l ştie, făcându-i cunoştinţă cu tot neamul ei. Rudeniile sale de sânge, unite în cuget şi simţiri, sunt dreptatea, prudenţa, încrederea, smerenia, chibzuinţa, blândeţea, stăpânirea de sine, milostivirea şi toate suratele Binelui. Mama ei este Credinţa, iar fiul ei este Mântuirea.

Cine se întâlneşte cu Înţelepciunea, îi devine frate de cruce şi singura umbră luminoasă, iar cel ce a îmbucat din pita vieții și a mestecat-o bine, s-a săturat și s-a vindecat, în primul rând, de iluzii, descoperind că nu există oameni răi, ci numai rătăciți ce au uitat, temporar, calea calea spre bine!

În Inimioara, pe tărâmul Vâlcelei Lupilor, nu există timp desprins de veşnicie, Credinţa străbună a celor ce au sfinţit aceste locuri cu viaţa lor, lăsând urme pe pământ şi o lumină împrumutata din Cer."

Ionel Mesaroș-"Comoara din Vâlceaua Lupilor"

Gândul zilei...

"Niciun dar nu e mai desăvârșit decât o viață trăită în slujba Binelui, cu gândul la împlinirea visului de mărire ca Om, ca ființă ce și-a dus pașii acolo unde a simțit că fericirea lui e calea spre Adevăr, spre o comoară ce-i înnobilează existența cu aura slavei, acolo unde gustul înțelepciunii de a fi rămâne de-a pururi viu în hrisovul lumii în care și-a dus zilele, iubind în fiecare clipă zborul spre lumină. Biruind, astfel, în lupta cu sine, de fapt, visul înălțării nu poate fi înăbușit! Chiar dacă vor fi opreliști, încercări, pași greșiți, va exista un timp al biruinței, deoarece crezul într-o cauză dreaptă oferă aripi pentru cel ce înțelege întâlnirea dintre minte și inimă ca o binecuvântare."

Ionel Mesaroș- "Comoara din Vâlceaua Lupilor"

Foto: Bogdan Victor

Moş Ion Roată şi Cuza-Vodă

de Ion Creangă

Între ţăranii fruntaşi care au luat parte, împreună cu boierii, cu episcopii şi cu mitropolitul ţării la Divanul ad-hoc din Moldova, în 1857, era şi moş Ion Roată, om cinstit şi cuviincios, cum sunt mai toţi ţăranii români de pretutindeni. Numai atâta, că moş Ion Roată, după câte văzuse şi după câte păţise el în viaţa sa, nu prea punea temei pe vorbele boiereşti şi avea gâdilici la limbă, adică spunea omului verde în ochi, fie cine-a fi, când îl scormolea ceva la inimă. Aşa e ţăranul: nu prea ştie multe. Şi moş Ion Roată, fiind ţăran, cum v-am spus, deşi se-nvrednicise a fi acum printre boieri, nu avea ascunzători în sufletul său.

Jurământul lui Cuza

"Jur în numele Prea Sfintei Treimi şi în faţa Ţării mele, că voi păzi cu sfinţenie drepturile şi interesele Patriei, că voi fi credincios constituţiei în textul şi în spiritul ei, că în toată domnia mea voi veghea la respectarea legilor pentru toţi şi în toate, uitând toată prigonirea şi ura, iubind deopotrivă pe cel ce m-a iubit şi pe cel ce m-a urât, neavând dinaintea ochilor mei decât binele şi fericirea naţiei române. Aşa Dumnezeu şi compatrioţii mei să-mi fie ajutor!”

Alexandru Ioan Cuza

Citatul zilei...

"Nu există oameni răi, ci numai indivizi rătăciți ce au uitat calea spre bine!"

Comoara din Vâlceaua Lupilor

România

"România – substantiv comun de gen feminin.

Cuvântul „țară” în limba română este un substantiv comun de gen feminin și provine din latinescul „terra”.

Din acest motiv și din multe altele, putem să ne imaginăm că România este o femeie. Pictorul Daniel Rosenthal deja a făcut-o.

Această femeie este privită de unii ca fiind o mamă, o mamă care și-a crescut copiii săi așa cum a putut ea, cu mijloacele pe care le-a avut la dispoziție. Poate nu le-a oferit cel mai bun trai, cele mai bune haine sau cele mai călduroase camere dar i-a alăptat când erau la început de viață și le-a dat sentimentul plăcut că sunt acasă.

Alții privesc această femeie ca pe o mamă vitregă, care nu a știut să-și țină copii lângă ea, care nu a știut să se facă ințeleasă și iubită , fiind încet, încet părăsită de copiii plecați prin toate zările. 

Alții o privesc ca pe o femeie frumoasă de moravuri ușoare, doar bună să profiți de ea, de nurii ei dar pe care o poți vinde oricui pe bani puțini după ce te-ai plictisit .

Alții o privesc ca pe femeie bătrână – tocmai ce va împlini o sută de ani, gârbovită de necazuri, neinteresantă și nerespectată nici măcar pentru trecutul ei glorios. Așteaptă să-i facă necrologul și să-i împartă agoniseala, să-i vândă casa și bijuteriile care i-au mai rămas.

Spunea cineva că frumusețea stă în ochii care privesc. 

Cred că despre iubire este la fel – stă în inima care o oferă, nu în cea care o primește.

Un fost președinte american le spunea conaționalilor „Nu întrebaţi ce poate să facă ţara pentru voi, întrebaţi-vă ce puteţi face voi pentru ţară” . Ulterior a fost asasinat. Nu știu dacă datorită acestui mesaj.

Cred că mesajul americanului este valabil și pentru noi românii, acum la ceas de sărbătoare. Sărbătoare de care unii chiar nu vor, sub nici o formă să se bucure. 

Și nu mă refer aici la liderii maghiarilor și secuilor.

Mă refer la conaționalii mei care confundă din păcate România cu mafia politică aflată vremelnic la putere.

România noastră nu este nici puterea politică, nu este nici o minoritate agresivă cu majoritatea tăcută, nu este nici un capitol de negociere la Bruxelles sau aiurea.

România noastră suntem noi toți.

Cu bune, cu rele, cu defecte și calități, cu vise neîmplinite sau realizări care au intrat în istorie, cu înfrângeri dureroase dar și victorii de poveste.

Nu avem nici un merit că ne-am născut români (au spus-o și alții). Este un dat al Lui Dumnezeu pentru care nu este necesar să-i găsim o explicație. 

Dar dacă tot suntem aici, copiii acestei mame, haideți să fim oameni de onoare și să încercăm să facem fiecare, binele de care suntem în stare să-l facem. 

Că dacă milioanele de români vor încerca asta, binele făcut, multiplicat de milioane de ori, asta chiar va face România să fie o mamă iubită, frumoasă, veșnic tânără peste Centenarele ce vor veni .

A venit si 1 Decembrie 2018, la o sută de ani după Marea Unire - eu i-aș spune după Marea Regăsire. 

E ziua mamei noastre.

Să ne aplecăm și să-i sărutăm mâna și să-i cerem iertare că poate uneori nu am reușit să fim copiii pe care i-ar fi meritat...

La mulți ani draga noastră Românie, oriunde am fi !"

Text cu autor necunoscut, preluat de pe internet. Daca cunoasteti autorul, va rugam sa il postati in comentariu.

Scrisoare către România Mea

​

„Dragă Românie, 

La vremea de pripas spiritual prin care trecem își scriu să îți spun... La Multicentenar! Te-am uitat ades, țară dragă, ca om și ca popor, căci am învățat, sub presiunea ideologiilor în care ne-am petrecut viețile- și tu și noi- că ne ierți și când uităm de Tine. Ești acolo, în toate ale noastre, dar nu mereu te slujim cu adevărat. Vei afla acum, când împlinești 100 de ani din eternitate, că nu prea mai semănăm cu cei care au fost gata să moară pentru Tine atunci, pe când te reconfigurai în hotarele după care te-am numit România Mare. Nouă ne e greu și să trăim normal, dar și mai greu să luptăm pentru tine. Ne e greu să facem pace între noi, dar să facem război pentru tine ne va fi imposibil. Ne-am activat urile într-atât încât batjocorim orice, fără nici o jenă, fără nici o roșire de obraz. Dacă mai avem vreunul...Protejăm monumentele celor care te-au înjosit și-i plătim bine pe căpcăunii ce ne-au trimis la moarte concetățenii, ascundem memorialele de la Pitești ori Jilava- acolo unde ți-au rănit libertatea comuniștii- dar ovaționăm fiecare scuipat ce ți-e aruncat pe față. Ni-s mai dragi ciolanele comuniștilor decât moaștele sfinților. Un lucru a rămas la fel. Parte din popor e gata să moară pentru frumusețea și dragul de tine. Altă parte își umplu buzunarele din jertfelnicia lor. Nu reușim să-ți împlinim visul de a ne cuprinde pe toți, mai ales acum când mare parte, aproape cea mai bună parte dintre noi, s-au răzvrătit și s-au hotărât să te poarte cu ei departe, în alte țări și peste alte mări. Te-am purtat în zeghe, Românie, pe dinaintea liniilor comuniste pe care acum, zănateci, le deplângem prin fapte. Ne-am eliberat de comunism spunând că pe tine te-am eliberat. În fond te-am rearestat, într-un ghettou de frică și mediocritate, aruncând la gunoi toată morala care te-a Înviat în pragul de lumină al Nașterii Mântuitorului. 

Nu știu ce să-ți spun să te fac să ne mai ții în hotarele Tale. Poate să-ți reamintesc de copiii noștri, ori de bătrânii ironizați pe nedrept ori răniți de neatențiile noastre sistemice. Pentru ei, rămâi cu noi. Știu că e greu să înțelegi un neam în care Catedralele sunt înjurate iar cimitirele morale sunt socotite temple ale rațiunii și corectitudinii. Ne vei ierta și de data aceasta cum ne-ai iertat de 365 de ori în fiecare din cei 100 de ani ce-i prăznuiești. Deși știm că ești cu mult, mult mai bătrână și că fiecare generație ce ți se adaugă te întinerește. Unii spun că dintâi ai fost România când vodă Mihai intra în Alba Iulia. Și cred. Ne vei spune tu, la Judecata Finală, tot ce n-am înțeles din duruta ta istorie, Românie. Ajută-ne să te recăpătăm ca Țară dincolo de partidele politice ori ura de-acum, dincolo de incredibilele noastre frustrări personale pe care le transferăm, cum altfel, asupra ta. În trecătorile ce-ți leagă pământurile sunt puși la odihnă atleții tăi, cei care-au luptat pentru viața ta, plătind cu viața lor. Articulațiile aceste, umplute cu trupuri de flăcăi și bărbați truditori de pământ, țin trupul tău să nu se răzlețească. Ei sunt mai vii decât noi, pentru că te-au socotit mireasa lor și știm acum că asta i-a făcut veșnici. Noi nu te mai vedem ca pe o mireasă și asta ne strică bucuria. 

Știu că mulți îți trimit scrisori zilele acestea. Devenim grafomani cu prilejul Zilei Tale. Eu socotesc ziua ta fiecare zi. Fiecare Liturghie te poartă în ea, așa cum îl poartă pe Hristos, Singurul aliat care nu te-a trădat niciodată. Și te pomenesc cu fiecare nume ce-l pomenesc. Acolo, pe Discul cu miride aurii, din pâinea ta, suntem toți. Buni și răi, atenți și neatenți, hoți și sfinți. Vii și morți. Toți. Candidații la Înviere din circumscripția România. Te iubim, dar nu știm să o arătăm. Suntem fie liberali, fie excesivi în sentimentul național. Suntem bolnavi încă de libertate. De libertatea noastră. Căci libertatea ta e câștigată de cei dinaintea noastră, rănile de lumină ale Istoriei noastre. Ale Istoriei Tale. Iartă-ne că nu te mai vedem în toată frumusețea ta. Ajută-ne să te iubim. 

Cu respect, Constantin Necula, prin voia lui Dumnezeu, preot Lui și cetățean al Tău, Românie”

La Mulți Ani, România! La Mulți Ani, dragi români!

Se spune că atunci când Dumnezeu a făcut lumea a împărțit fiecărui popor o țară...
După un timp, la Poarta Raiului a bătut cineva. Dumnezeu a deschis poarta și a întrebat:
- Cine sunteți voi și ce vreți?
- Doamne, suntem un popor fără țară. Pe noi ne-ai uitat, nu ne-ai ales niciun loc!
- Nu v-am uitat. Vă așteptam la mine să vă spun că vouă o să vă dau Țara Mea, să aveți grija de ea și să o înfloriți.
- Îți mulțumim, Doamne, dar cum să numim această țară?
- Să-i spuneți ROMÂNIA!
- De ce România, Doamne?
- Pentru că România înseamnă OM ÎN RAI!

Mult succes în noul an școlar!

Dragi elevi, vă doresc mult succes și curaj în îndeplinirea viselor și idealurilor!

Începutul acestui nou an şcolar să fie o zi de sărbătoare şi de încredere într-un viitor mai bun, cu rezultate deosebite şi multe proiecte frumoase și benefice pentru voi!

Atât profesorilor, cât și părinților, le doresc multă răbdare și putere de muncă în modelarea vitoarelor generații, sănătate și înțelepciune!

Succes tuturor!

In memoriam Dumitru Fărcaș...

Un mare român a trecut la cele veşnice, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit!

Pe Mitru din Groși l-am întâlnit prima oară prin intermediul unui plăci (un disc electrecord), pe care am ascultat-o la pick-up-ul cumpărat de fratele meu mai mare, din primul lui salariu, pe vremea când eram mic la stat și tot așa și la sfat, încât îl credeam, fără nicio îndoială, pe la 6 ani, pe vecinul meu care-mi spusese că legendarul artist e mut, d-aia cântă la taragot.

După vreo doi ani, la Album Duminical, l-am auzit în premieră pe Dumitru Fărcaș grăind. Am înlemnit, auzindu-l glăsuind. M-am rușinat de naivitatea mea de odinioară, dar m-am bucurat că am avut ocazia să-l aud vorbind.

Cu timpul, Dumitru Fărcaș a devenit unul dintre magicienii sufletului meu, reușind să mă farmece cu glasul duios al taragotului și să-mi aducă alinare. Mai târziu, l-am auzit recitând din poetul Ioan Alexandru, iar încărcătura emoțională revărsată asupra mea era atât de marcantă, încât ochii mi se rourase. Atins de mesajul divin al psalmului, n-aveam cuvinte, aveam doar lacrimi de recunoștință.

Azi, după 80 de ani de viață pământeană, Mitru din Groși a plecat la Ceruri, din lumea cu dor în cea fără de dor, lăsând în urmă nestematele trecerii sale, un tezaur folcloric de neuitat. Dumitru Fărcaș s-a dus să cânte ca nimeni altcineva, cu taragotul său unic, în corul îngerilor... El va rămâne viu prin ceea ce ne-a oferit ca artist, ca om, ca român!

Mulțumim! Drum bun spre stele, Dumitru Fărcaș!

https://www.youtube.com/watch?v=SSUSFYZxQ3U&feature=share
https://www.youtube.com/watch?v=hSaidUuJdD4&feature=youtu.be

În căutarea demnității umane...

"Coroana demnității umane, pe plaiul mioritic, nu mai are nicio valoare. Deși constituie o forță morală, e trecută pe plan secund. Puțini sunt cei care, azi, trudesc să-i fie în grații. 

Cine alege altceva, în detrimentul demnității umane, săvârșește un sacrilegiu, pentru care va plăti direct sau prin urmașii săi!

Deși caut să mă detașez de mizeria ce domină societatea românească, am sentimentul că a pătruns atât de profund în ADN-ul comunității, prin trecerea demnității umane într-un con de umbră, încât orice încercare de salvare pare sortită eșecului.

Fără demnitate, ființa umană nu poate purta coroana de OM!"

Ionel Mesaroș-"În căutarea demnității umane..."

O zi de neuitat...

În viața fiecărui om sunt zile sau clipe de neuitat.

Pentru mine, pentru familia mea, în special, pentru fiul meu, Alex, ziua de azi e foarte fericită, promovând cu succes examenul de maturitate, obținând la bacalaureat la matematică nota 10, la biologie 9.80 și la limba română 9.50, având cea mai mare medie de la Colegiul Național "Ioan Slavici".

Mulțumesc, dragul meu fiu, Alex , pentru maniera în care ai tratat acest examen! Le mulțumesc profesorilor care l-au pregătit de la Colegiul Național "Ioan Slavici", dar mai ales domnului profesor de matematică Abel Cavași, dânsul având un aport consistent la obținera notei maxime la matematică! De asemenea, mulțumesc tuturor celor ce l-au susținut moral pe fiul meu!

http://bacalaureat.edu.ro/Pages/JudetUnitRezultMedie.aspx?Jud=35&IdUnitInv=421