Peneş cu arcanul

Pe drumul de costişă ce duce către NATO,

În gândul lui, sergentul zicea c-a-mbulinat-o,

De-o fi să sune goarna, să plece la război,

Că-i sunt dotaţi colegii, cu puşti, din doi în doi,

Aceşti pifani destoinici, mărşăluind cuminţi,

Precum, odinioară, părinţii de părinţi.

În salopete rupte, de să le plângi de milă,

Tanchiştii, trei la număr, târăsc de o şenilă

Ce-o descălţase tancul departe de cazarmă,

La nicio oră după ieşirea la alarmă,

Artileriştii-înjură în timp ce, la fălcele,

Se-nhamă, să urnească un tun din alea grele,

Din urmă, două MIG-uri tractate-s la teren,

Că-n rezervor, se pare, n-au strop de kerosen,

Pe fluviu, în amonte de Giurgiu, abia trec

Trei torpiloare trase spre NATO, la edec,

De marinarii care n-au mai ieşit în larg

De când avea şi stemă drapelul, pe catarg,

Fanfara, încropită dintr-un tambur major

Şi-un trompetist, dă semnul s-o ia mai la picior,

Căci, într-un punct strategic (ce doar pe hărţi există!),

Vrea premierul Oastea s-o treacă în revistă.

Apare premierul, semeţ ca un pandur,

Privind spre militarii de foame rupţi în cur

Şi inima în pieptu-i bătea, mai să i-l spargă,

Văzând pe Gabi Oprea pe o mârţoagă şargă

Şi mult se minunează şi nici că-i vine-a crede

Când stele, cu toptanul, pe umerii lui vede,

Cascheta-i era spartă, tunica descusută

Şi-avea mai scurţi nădragii cu douăşcinci la sută,

Lăsând în văzul lumii o gheată scâlciată,

Dar fruntea lui teşită părea încoronată

Cu străluciri de stele primite de pomană,

În scurta-i carieră, de-acest distins Izmană,

Căci bietul om, slab, palid, abia mai poate duce

Opt stele ce, pe umeri, ca soarele străluce.

Se miră Cabinetul, iar premierul, bravul,

Se-nclină la ministru (precum îi e năravul)

Şi-i zice cu blândeţe: „De unde vii, Găbiţă?”

„Vin tocmai de la Şefu`.” „Şi cum e dânsul? „Criţă.”

„Dar aste stele multe, cum, cine ţi le-a dat?”

„Chiar şeful dumitale, doar nu le-oi fi furat.”

„Şi pentru care fapte?” „Ştiu eu... Cică drept plată

Că am trădat partidul, dar asta prima dată,

Şi am venit la dânsul, cu trădători, cu tot.”

„Dar ce rang ai, Găbiţă?” „Am rang de... mafiot!”

... Discursul de rigoare sfârşindu-l, premierul

Dă încă o dovadă că nu-i lipseşte flerul,

Făcând el spre miniştri un semn cât mai discret,

De-o parte-i şi de alta, întregul Cabinet

Zâmbeşte, la comandă, şi dau toţi cu piciorul

În Oastea umilită, precum întreg poporul...

Copacii fara padure

Autumn Cry

Carrie

Hiroshima

Forever young

Sacrifice

To be with you

Self control

Bangles eternal flame

Take my breath away

It must have been love

Words

Sufletul satului

de Lucian Blaga

Copilo, pune-ti mânile pe genunchii mei.
Eu cred cã vesnicia s-a nãscut la sat.
Aici orice gând e mai încet,
si inima-ti zvâcneste mai rar,
ca si cum nu ti-ar bate în piept,
ci adânc în pãmânt undeva.
Aici se vindecã setea de mântuire
si dacã ti-ai sângerat picioarele
te asezi pe un podmol de lut.

Uite, e searã.
Sufletul satului fâlfâie pe lângã noi,
ca un miros sfios de iarbã tãiatã,
ca o cãdere de fum din stresini de paie,
ca un joc de iezi pe morminte înalte.

Dincolo de inchipuire

Un vis imi imprastie gandurile,incat efortul de a le aduna parea neomenesc.
Atinse de bagheta magica ,gandurile se preschimbau in fluturi;iar ,la urmatoarea atingere ,in zbor.
Cu aripi de vant,zburau dincolo de puterea inchipuirii,apoi se topeau in albastru infinit al cerului ,redevenind,sub atingerea privirii,vise,vise care imprastie,fara zabava , ganduri,doruri,amintiri...

Scopul Vietii

Sensul Vietii in 700 de cuvinte

Singuratate

de Ionel Mesaros

Elixir pentru suflet pironit,
Robit de desnadejdi si intuneric;
Leacul celui obidit,
Innegurat de gandul uitarii;
O umbra a zilelor cu soare,
Un paradis al regelui Nimic,
Singuratatea-i o comoara
A celui parasit de vis.

Un curcubeu scaldat in valuri de cicoare,
Topit in asteptari de vant;
Un zbor frant al gandului ce doare,
Cand ochii si-i ridica-n soare
De pe pamant;
Singuratatea-i doar o alinare ,
E doar vanare de vant.

Un cantec de dor,
Tesut din razele iubirii;
O mangaiere nascuta din dorinta -implinirii.
Singuratatea asterne peste noi
O unica placere:
De-a fi mereu, impreuna,
Singuri,in doi!

(16 august 2010)

P.S.Dedic aceste versuri Siminei,autoarea blogului "Poezia Iubirii",o fiinta care ne infrumuseteaza viata cu poezii de neuitat!

Mostra de gandire pozitiva

Sunt recunoscator / recunoscatoare :
Sotiei / sotului care sforaie toata noaptea,

Pentru ca doarme acasa cu mine si nu cu altcineva !
...........................................................................................
Fiicei mele adolescente care se

plange ca trebuie sa spele vasele,
Pentru ca inseamna ca este acasa si nu pe strazi.
..........................................................................................
Impozitelor pe care le platesc,

Pentru ca inseamna ca sunt angajat.
........................................................................................
Murdariei de curatat dupa o petrecere,

Pentru ca inseamna ca am fost inconjurat de prieteni.
........................................................................................
Hainelor care sunt putin cam strimte,

Pentru ca inseamna ca am destul de mincare.
........................................................................................
Umbrei mele care ma insoteste la munca,

Pentru ca inseamna ca sunt afara la lumina soarelui.
..........................................................................................
Podelei care trebuie stearsa si

ferestrelor care trebuiesc spalate,
Pentru ca inseamna ca am o locuinta.
..........................................................................................
Tuturor nemultumirilor la adresa

guvernului pe care le aud,
Pentru ca inseamna ca avem libertatea cuvantului.
.........................................................................................
Locului de parcare pe care il gasesc

tocmai la capatul parcarii,
Pentru ca inseamna ca pot sa merg si ca am fost binecuvantat cu un mijloc de transport.
.........................................................................................
Zgomotului pe care trebuie sa-l

suport de la vecini,
Pentru ca inseamna ca pot auzi.
.......................................................................................
Gramezii de rufe de spalat si calcat,

Pentru ca inseamna ca am haine de imbracat.
......................................................................................
Oboselii si durerilor musculare la

sfarsitul unei zile,
Pentru ca inseamna ca am fost capabil sa muncesc din greu.
......................................................................................
Soneriei care ma trezeste in zorii

zilei,
Pentru ca inseamna ca sunt viu.
.....................................................................................
SI , IN SFARSIT, ... pentru e-mail-uri,

Deoarece inseamna ca am prieteni care se gandesc la mine.
.....................................................................................

O zi frumoasa...si incercati sa

ganditi pozitiv...doar avem atatea
daruri... pe care le uitam, din pacate !

Lungul drum al fanului spre iesle

Nota:

Mentionez ca titlul este inspirat de piesa de teatru: "Lungul drum al zilei catre noapte", de Eugen O'Neill.

Ii multumesc consateanului meu ,dl Dariu Remes,pentru aceste poze ce-mi amintesc de vremurile copilariei ,timpuri cand si eu participam la asemenea activitati!

Feelings

Besame Mucho

Aş vrea să fiu singur în Sud

de Luis Cernuda

Poate că ochii mei lenţi nu vor mai vedea sudul
Cu peisajele lui line dormitînd în voie,
Cu corpuri lungite la umbra florilor
Sau galopînd precum armăsarii sălbatici.
Sudul e un pustiu imens care plînge în timp ce cîntă,
Vocea lui nu se stinge ca trilul păsării rănite;
Spre mare-şi îndreaptă dorinţele lui amare,
Producînd un ecou slab care trăieşte în linişte.
Eu vreau să mă contopesc cu sudul din depărtare;
Acolo ploaia e ca un trandafir desfăcut;
Neaua sudului are un zîmbet alb, hălăduind pe a vîntului coamă.
Întunericul şi lumina sudului sunt la fel de frumoase.

Nu iubirea, ci noi înşine murim

de Luis Cernuda

Primă inocenţă
Desfiinţată de dorinţă,
Uitare de sine pierdută în altă uitare,
Ramuri împletite una-ntr-alta,
La ce bun să trăiţi, dacă veţi dispărea odată?
Trăieşte doar acela care priveşte
Mereu în faţă ochii aurorei sale,
Trăieşte doar acela care sărută
Trupul îngerului înălţat de iubire.
Fantasme ale suferinţei,
Fantasme-ndepărtate, fantasme străine,
Rodul unei iubiri rătăcite,
Precum amintirile unor vise
Dibuind printre mormintele
Pustii care ne apasă.
Pe acolo se perindă şi gem
Morţii în picioare, vieţile sub lespezi
Lovind neputincioase şi
Rănind umbrele
Cu inutila lor duioşie.
Nu, nu iubirea e cea care moare.

Iubitul divagheză

de Luis Cernuda

S-ar putea ca timpul din infern
Să aibă măsurariul de aici,
Sau poate că este lipsit de măsură,
Nu ştiu. Dincolo de toate, timpul,
Precum zic, se mişcă înapoi.
La fel ca istorioara noastră, a ta şi a mea
(Mai bine zis a mea,
Deşi de partea ta rămîne ocazia şi motivul,
Ceea ce nu-i puţin),
care se repetă din nou
Dinspre sfîrşit spre început.
Rezultă totuşi ciudat
Să trec de la principiul uitării
Către fervoarea iluziei cînd totul
Se animă de prezenţa ta,
Iar de aici la ignorarea
Anterioară întîlnirii noastre.
Astfel că în infern n-aş mai crede
Şi în acelaşi timp, ideea de paradis
S-ar prăbuşi de la sine.
Infern şi paradis,
N-oR fi fiind nişte închipuiri ale noastre
Din viaţa aceasta şi nimic mai mult?
Infern şi paradis – iluzii
Durate de noi din faptele noastre,
Aici, unde iubirea şi ura răsar împreună
Încurajîndu-ne existenţa.
Eu nu vreau o viaţă din care tu să lipseşti:
Să fiu uitat, da, însă nu ignorat de tine.
Urcuşul şi coborîşul
Sunt unul şi acelaşi drum; dorinţa mea
E că la finele acestor căi
Posedaţi de ură ori stăpîniţi de iubire,
De uitare sau de amintire,
Existenţa ta să se consume aici,
Infernul şi paradisul meu.

Dacă omul ar putea spune

de Luis Cernuda

Dacă omul ar putea spune cît de mult iubeşte,
Dacă acesta şi-ar putea înălţa iubirea la ceruri
Ca pe un nor scăldat în lumină;
Dacă precum zidurile prăbuşindu-se,
Întru a se închina adevărului,
Omul şi-ar putea învinge trupul, păstrînd doar miezul iubirii,
Păstrînd doar adevărul
Care nu se numeşte glorie, destin, nici ambiţie,
Ci numai iubire,
Eu aş fi cel care-şi imaginează;
Aş fi acela care cu limba, cu ochii şi cu mîinile lui
Mărturiseşte în faţa lumii adevărul uitat,
Adevărul despre iubire.
Eu nu recunosc o altă libertate decît libertatea de a fi captiv
În altcineva, numele căruia nu-l pot rosti fără să mă treacă fiorii;
Cineva pentru care uit de existenţa mea meschină,
Iar ziua şi noaptea devin pentru mine orice-mi doresc,
Trupul şi sufletul meu plutesc în trupul şi sufletul lui,
Ca şi bîrnele de lemn pe care marea le îneacă sau le salvează
Uşor, ca libertatea iubirii,
Unica libertate care mă face să tresalt,
Unica libertate pentru care aş muri.
Doar tu justifici existenţa mea:
Dacă nu te-aş cunoaşte, nu aş mai trăi;
Dacă aş muri fără a te fi cunoscut, n-aş mai muri, deoarece nici n-aş fi trăit.

Am fost eu

de Luis Cernuda

Coloană de foc,
lună de primăvară,
Mare aurie, ochi imenşi.
Am căutat şi am crezut;
Am contemplat apusul,
prins de galeşe vise,
Şi picturile rîvnite în adolescenţă.
Eu am cîntat şi am urcat munţii,
Lumină am fost într-o zi,
Mistuită apoi de flăcări.
Ca o rafală de vînt
Care desface umbrele,
Eu am căzut în întuneric,
În lumea nesăţioasă.
Eu am fost

Timpul

Desi este una dintre dimensiunile din Univers ,ordonand evenimentele intr-o succesiune ireversibila,fiind masura lui Dumnezeu pentru tot ce este trecator,Timpul este usa divina care ne este deschisa ca sa intram in Vesnicie.
Timpul este miscare,curgere ;el masoara instabilitatea noastra in Univers.De el trebuie sa ne agatam si sa-l folosim cu intelepciune,cautand sa-i umplem fiecare celula a sa cu o eterna cautare a sensului vietii;altminteri, el ne forteaza la unele situatii pe care nu le putem schimba,risipind sperantele si intunecand drumul spre Mantuire.Irosirea lui este un pacat de capetenie,indepartandu-ne astfel de sansa risipirii iluziilor.
Din pacate ,timpul nu are timp ca sa-si numere pasii,preferand sa priveasca doar inainte cu siguranta celui care stie ca,oricum, Marea Timpului se varsa fara zabava in Oceanul Vesniciei !

Floare de nu-ma-uita

Parfumul fericirii apartine unei flori pe care o poti intalni oriunde:intr-o gradina princiara,sau ,in sihastrie,la marginea unui drum.

Poate,la prima vedere,nu o vei observa.Corola ei ,atinsa de mangaierea luminii,se va deschide maiestuos,eliberand esente de Cer si pamant.Cand balsamul ei te va cuceri,un gand iti va sopti ca a fost floarea de nu-ma-uita,o floare minunata din care ramane numai visul reintalnirii cu parfumul fericirii.

Tronul lui Dumnezeu

Fiind o fire contemplativa ,de multe ori mi-am lasat ochii purtati spre inaltimile celeste. Spectacolul ceresc m-a cucerit,cu toate ca misterul domneste solemn si dupa privegheri nenumarate.
"Tronul lui Dumnezeu",cerul ,m-a fascinat mereu.
Sub floarea azurie a cerului,zambetul copilaresc al diminetii,a adus pe chipul gingas al trandafirilor,flori langa care imi place sa-mi petrec o buna parte din timp,stralucirea magica a stropilor de roua,imprumutand din perlele "Tronului Imparatesc" smaralde si diamante ,lacrimi scurse din bucuria triumfului desavarsirii peste pamant.
Pe la amiaza,dezmierdati de manunchiul de raze de lumina,trandafirii ,mangaiati de mana tainica a cerului,parca radeau soarelui, cu vii culori si imbatatoare miresme,in timp ce eu ma furisam de dogoare in locuri mai umbroase.
Cand dulcile lumini ale amurgului coborau din departatul si neschimbatul cer,pe cai de vant si osteneala,slobozi peste chipurile rozelor un covor de umbre,cu sclipiri de vis si nostalgie.
Iubesc cerul si ma bucur, cu pretul unei priviri ,de darul pe care mi-l face clipa de clipa.Uneori sunt mut de uimire,alteori,fascinat de maretia lui, indraznesc sa caut sa adun in vorbe cateceva despre cer. Cu timpul am inteles ca sublimul cerului este neincapator intr-un sirag de vorbe ,dar poate salaslui intr-o privire inraurita de iubire.El este o poezie cu doi autori:Creatorul "Operei" si cititorul acesteia. Numai Credinta poate sa innoade Pamantul de Cer,Timpul de Eternitate.Numai cel insetat de Bine,gaseste calea spre Absolut.",,Credinţa-i calea mânturii, nemuritorul curcubeu ce leagă sufletul cu Cerul, unind pe om cu Dumnezeu.",afirma poetul Traian Dorz.
Cerul este totalitatea zidirilor vazute si nevazute, inauntrul lui sunt puterile spirituale ale ingerilor si in el sunt inchise si inconjurate toate cele sensibile. Numai Dumnezeirea este necircumscrisa; ea le umple pe toate, le contine pe toate, le inconjoara pe toate, pentru ca este mai presus de toate si le-a creat pe toate.
Cum as putea eu fire umana sa gasesc cuvintele cele mai potrivite care sa exprime sentimentul de admiratie pentru slavile cerului!Cu fiecare privire ce o inalt pe culmile sale tainice,ii multumesc pentru generozitatea sa fara de margini.
Indiferent de unde-l privesc ,cerul e magnific ,chiar daca frumusetea lui este tulburata fie de negura norilor,fie de gandurile care imi intuneca mintea si-mi incetosaza ochii!
"Tronul lui Dumnezeu,Cerul, este aproape.Cu o privire de copil,il adun intr-un gand ,apoi zbor departe in cautarea unui vis pierdut printre stele.

Interviu cu Dumnezeu

de Octavian Paler

- Ai vrea să-mi iei un interviu, deci… zise Dumnezeu.
- Dacă ai timp… i-am raspuns. Dumnezeu a zâmbit.
- Timpul meu este eternitatea… Ce întrebări ai vrea să-mi pui?
- Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu mi-a răspuns:
- Faptul că se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească…., iar apoi tânjesc iar să fie copii; că îşi pierd sănătatea pentru a face bani……iar apoi îşi pierd banii pentru a-şi recăpăta sănătatea.Faptul că se gândesc cu timp la viitor şi uită prezentul, iar astfel nu trăiesc nici prezentul nici viitorul;că trăiesc ca şi cum nu ar muri niciodată şi mor ca şi cum nu ar fi trăit.
Dumnezeu mi-a luat mâna şi am stat tăcuţi un timp.
Apoi am întrebat:
- Ca părinte, care ar fi câteva dintre lecţiile de viaţă pe care ai dori să le înveţe copiii tăi?
- Să înveţe că durează doar câteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc…..şi că durează mai mulţi ani pentru ca acestea să se vindece; să înveţe că un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai puţin; să înveţe că există oameni care îi iubesc, dar pur şi simplu încă nu ştiu să-şi exprime sentimentele; să înveţe că doi oameni se pot uita la acelaşi lucru şi ca pot să-l vadă în mod diferit; să înveţe că nu este suficient să-i ierte pe ceilalţi şi că, de asemenea, trebuie să se ierte pe ei înşişi.
- Mulţumesc pentru timpul acordat….am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii să ştie?
Dumnezeu m-a privit zâmbind şi a spus:
- Doar faptul că sunt aici, întotdeauna .

Mamei mele

"GÂNDUL LA DELFINI"

de Ana Blandiana

Gândul la delfini este pentru mine întotdeauna o soluţie totdeauna eficientă de a ieşi dintr-o deprimare, de a depăşi o tristeţe, de a uita o deziluzie, gândul la delfini este recurgerea terapeutică la basm, un basm care are imensul merit de a se petrece - oricât de inexplicabil - în realitate. Simplul fapt al existenţei lor îmi este un argument suficient pentru a putea continua, pentru a nu repudia un univers care a fost în stare să-i nască şi îşi poate permite să-i păstreze. Inteligenţi şi buni, frumoşi şi veseli, ei sunt fericiţi fără a face pe alţii să sufere şi triumfători nu prin rezultanta unui raport sălbatec de forţe, ci prin comparaţie calmă şi răspuns nemăsluit. Ei au umor şi au graţie într-o lume care are numai pofte şi necesităţi; ei se joacă şi se bucură într-o natură unde totul se zbate şi se luptă; ei sunt naivi şi serviabili într-un univers în care aceste calităţi sunt batjocorite şi aceste merite, demne de dispreţ.

Nu sunt tipici şi nu sunt reprezentativi, dar sunt simbolici şi infinit dătători de speranţă, sunt singurele făpturi vii pe care mi le pot imagina intrând în paradis fără istmul umilitor al purgatoriului.
I-am văzut în toată strălucirea libertaţii lor la mare, jucându-se, formând cete copilăroase şi vesele, debordând de o fericire care devenea molipsitoare, care se lua. Era ca un dans deşfăşurat egal în apă şi în aer, un dans în care corpurile lor lucitoare şi prelungi ca nişte suveici de argint coseau apa intens albastră de cerul străveziu, într-o preţioasă broderie de aur şi cobalt, de mercur şi peruzea, într-o demonstraţie de fantezie şi gratuitate, copleşitoare, purificatoare. Noi, oamenii, îi priveam de pe ţărm, un ţărm înalt ca o galerie de operă, ne simţeam tineri şi entuziaşti, lipsiţi de rezerve şi deschişi, înfrăţiţi prin admiraţie nu numai cu minunatele fiinţe pe care le priveam, ci şi unii cu alţii, şi - încă mai mult - cu noi înşine. Ne simţeam împăcaţi şi buni, dezinteresaţi şi fericiţi, fericiţi şi flataţi că nouă ni se adresează acea extraordinară BUCURIE, acel MIRACOL . Pentru că nici o clipă nu m-am îndoit că ei, delfinii, se bucurau că-i privim şi, dincolo de plăcerea în sine, jocul lor se hrănea şi din altruismul plăcerii pe care ne-o ofereau nouă, din enormul DAR pe care ni-l faceau astfel. Am verificat această impresie urmărind un spectacol pregătit la delfinariu şi descoperind, în ceea ce pentru un spirit opac ar fi putut fi o dresură de delfini, infinit de complexa relaţie între omul care comanda jocul şi delfinii care îl executau, bucurându-se de el şi bucurându-se în acelaşi timp de bucuria pe care ştiau că i-o fac lui (şi nouă, celor care îi priveam), un fel de joc secund în care ei, copilăroşii, se jucau ca să-l facă fericit pe copilul ce le era stapân şi pe copiii ce le erau spectatori, din plăcere pură şi din altruism.
La vechii greci a omorî un delfin era la fel de grav cu a omorî un om, căci delfinii erau socotiţi foşti oameni care şi-au părăsit cetăţile pentru a locui în mare, fără a-şi părăsi şi obiceiurile omeneşti, obiceiurile unei umanităţi ideale, revolute. De aceea, gândul la delfini este gândul la o lume mai bună, la o natură mai blândă, la un univers mai frumos, la basmele cu binele care învinge, la mitul cu Apollo venind spre Delphi pe spinări înduioşate de delfini.

PREA SFANTA MAICA SI FECIOARA

Cele zece fericiri

Fericită sunt când curg cuvinte de dragoste
prin degetele mele spre tine;

fericită sunt când privirea mea se umple
de strălucirea prezenţei tale în viaţa mea;

fericită sunt când braţele mele te cuprind
în aripi albe de îngeri transformându-se;

fericită sunt când buzele tale de miere
mă descifrează fără grabă, tăcut;

fericită sunt când ascult muzica înaltă
a sferelor printre care tu respiri sfânt aer;

fericită sunt când dansez cu valuri de rochie
în jurul tău, fascinându-te;

fericită sunt când faci dragoste cu mine
tandru zburând deasupra acestei lumi;

fericită sunt când îmi închid ochii în meditaţie
şi-mi asez mâinile a rugă, slăvind iubirea;

fericită sunt când petale de flori mă înconjoară,
delicat mă parfumează, una cu ele devin;

fericită sunt când marea, cerul şi pădurea
oglindă îşi găsesc în femeia ce sunt!

P.S.Poezia a fost preluata cu acceptul Siminei,de pe blogul:"Poezia iubirii".
Poezia ii apartine Siminei ,o poeta extrem de talentata si prolifica,pe care am intalnit-o in spatiul virtual in urma cu 5 luni.Ii multumesc si pe aceasta cale pentru acceptul pe care mi l-a oferit!

Ultimul clopotel

Azi,11 iunie 2010, a fost un moment deosebit de emotionant pentru fiul meu ,Alex:A fost ultima lui zi de scoala din ciclul primar.
Inainte de festivitatea de inchidere ,copiii din clasa a IV-a C de la Scoala "Octavian Goga" din Satu Mare,sub indrumarea doamnei invatatoare Feher Adela si a viitoarei lor diriginta,doamna Iura Ioana, ne-au delectat cu un spectacol incantator,pret de doua ore,dupa care copiii si parintii au participat la o petrecere dedicata acestui eveniment memorabil.
Trebuie sa marturisesc ca si eu ,la fel ca si ceilalti parinti ,am trait acest eveniment la intensitate maxima.
Despre ce s-a intamplat azi in ultima zi de scoala ,dupa ce copiii si-au luat ramas-bun de la doamna invatatoare,e de prisos sa scriu ceva pe aceasta tema,mai bine las totul pe seama unor poze care cred ca ilustreaza perfect starea de spirit a participantilor!

Vacanta placuta!